Acte necesare

ACTE NECESARE PENTRU OBȚINERE CERTIFICAT DE HANDICAP ADULȚI

1. Dosar PVC,
2. Cerere-tip
3. Scrisoare medicală – tip, de la medicul de familie (ORIGINAL);
4. Referat medical stare prezentă, de la medicul specialist (ORIGINAL);
5. Aviz psihologic pentru persoanele cu afectare psihică (ORIGINAL);
6. Documente  medicale  necesare evaluării – realizate în conformitate cu  criteriile medico - psihosociale emise prin ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr.762/1.992/2007. (bilete de ieşire din spital, analize medicale, investigaţii paraclinice specifice afecţiunii) după caz sau la solicitarea specialiştilor serviciului evaluare complexă,
7. Anchetă socială de la serviciul social al primăriei de domiciliu/reşedinţă (ORIGINAL);
8. Act de identitate  - original şi copie xerox;
9. Adeverinţă de salariat - pentru    salariaţi - în original
10. Decizie de pensionare (pensie limită de vârstă sau pensie de invaliditate cu specificarea datei de revizuire) şi - pentru pensionari - în copie xerox; copie după decizia de pensie medicală (pentru pensia de invaliditate), copie după decizia de pensie administrativă (pentru pensia limită de vârstă sau pensia de urmaş), adeverinţă şomaj, adeverinţă salariat sau orice document care atestă veniturile.
11. DUPĂ CAZ:
  • adeverintă de elev sau după caz copie xerox  a ultimei diplome de studii;
  • copie de pe cartea de muncă – pentru pers. care solicită certificat de handicap conform Legii 263/2010;
  • copie certificat de handicap anterior şi Program individual de reabilitare şi integrare socială anexat;
  • copie de pe documentele privind reprezentarea legală (sentinţă civilă de punere sub interdicţie, dispoziţie tutelă sau dispoziţie curatelă).

PROGRAM:  
DEPUNERE ACTE: 
LUNI,MIERCURI, JOI : 8,30-16,30   
RIDICARE CERTIFICAT: MARTI, JOI: 8.30 – 14.00
Formularele – tip de cerere, scrisoare medicală, referat medical se ridică de la Relaţii cu Publicul, str. Spartacus nr.2 sau de pe site-ul www.dasib.ro
Sibiu, Bulevardul Victoriei 1-3, judeţul Sibiu
Programul cu publicul:
Luni – Joi - orele 8:00-15:00
Vineri – orele 8:00-12:00
© 2022-2024 DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU, Toate drepturile rezervate