
ANUNŢ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU
DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ SIBIU
Organizează examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare pentru personalul contractual care îndeplinește condițiile prevăzute de lege.
I. ÎN CADRUL CĂMINULUI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE
- 1 funcție cotractulală de execuție de muncitor calificat II care se transformă în muncitor calificat I
- 1 funcție contractuală de execuție de asistent social practicant care se transformă în funcția de asistent social specialist
Pentru funcția contractulală de execuție de muncitor calificat I
Condiţiile de participare:
a) să aibă o vechime de minim 3 ani în gradul profesional deținut
b) să fi obţinut calificativul «foarte bine» la evaluarea performanţelor individuale, cel puțin de două ori în ultimii 3 ani în care acesta s-a aflat în activitate;
Bibliografia/Tematica:
1. Ordinul MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale, Anexa 1. - Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, aplicabile următoarelor categorii de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin H.G. nr.867/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Modulul IV, Standard 1 - Siguranță și accesibilitate, Standard 2 - Spații comune, Standard 3 - Cazare, Modulul V, Standard 1 - Respectarea drepturilor beneficiarilor și a eticii profesionale, Standard 2 - Protecția împotriva abuzurilor și neglijării, Standard 3 – Sesizări și reclamații, Standard 4 - Notificarea incidentelor deosebite;
2. O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, PARTEA VI ”Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice”, Titlul I - ”Dispoziții Generale”(art.365-368), Titlul II -Statutul Funcționarilor Publici, Cap. V, Secțiunea II (art. 430, 432-434, 437-441, 443-449) şi Titlul III - Personalul Contractual Din Autorităţile Şi Instituţiile Publice (art. 538 - 541), PARTEA VII ”Răspunderea administrativă”, Titlul I - ”DISPOZIȚII GENERALE” (art. 563-567), Titlul II - ”Răspunderea Administrativ-Disciplinară” (art. 568-571).
Pentru funcția contractuală de execuție de asistent social specialist
Condiţiile de participare:
a) să aibă o vechime de minim 3 ani în gradul profesional deținut;
b) să fi obţinut calificativul « foarte bine» la evaluarea performanţelor individuale, cel puțin de două ori în ultimii 3 ani în care acesta s-a aflat în activitate;
c) să dețină aviz de exercitare a funcției de asistent social, treapta de competență specialist
Bibliografia/Tematica:
1. Legea nr. 17/2000 - privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare; Capitolul III- Sistemul de servicii sociale - Secţiunea a 4-a - Procesul de acordare a serviciilor sociale și Capitolul IV - Măsuri integrate de asistență socială - Secțiunea 4 - Asistența socială a persoanelor vârstnice;
3. Ordinul 2489/2023 - pentru aprobarea Standardelor minime de calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor vârstnice;
4. Ordinul MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat și cantinele sociale, Anexa 1. -Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare organizate ca centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice, aplicabile următoarelor categorii de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale aprobat prin H.G. nr.867/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Modulul IV, Standard 1 - Siguranță și accesibilitate, Standard 2 - Spații comune, Standard 3 - Cazare, Modulul V, Standard 1 - Respectarea drepturilor beneficiarilor și a eticii profesionale, Standard 2 - Protecția împotriva abuzurilor și neglijării, Standard 3 - Sesizări și reclamații, Standard 4 - Notificarea incidentelor deosebite;
5. O.U.G. nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare - Partea VI - ”Statutul funcționarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administratia publică si evidența personalului platit din fonduri publice”, Cap. V- Sectiunea - Dispozitii generale, (art. 365-368), Titlul II - Statutul functionarilor publici, Cap V Sectiunea a-2-a (art. 430, 432- 434, 437-441, 443-449) și titlul III- Personalul contractual din Autoritățile și instituțiile publice (art. 538-541).
II. ÎN CADRUL CENTRULUI SOCIAL GUȘTERIȚA
- 1 funcție cotractulală de execuție de mediator social care se transformă în mediator social principal
Condiţiile de participare :
a) să aibă o vechime de minim 3 ani în gradul profesional deținut;
b) să fi obţinut calificativul « foarte bine» la evaluarea performanţelor individuale, cel puțin de două ori în ultimii 3 ani în care acesta s-a aflat în activitate;
Bibliografia/Tematica
1.Ordinul MMJS nr. 29/2019 - pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat şi cantinele sociale. Anexa 7 - Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale acordate în comunitate și pentru serviciile sociale acordate în sistem integrat cu alte servicii de interes general destinate persoanelor adulte
2.O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, PARTEA VI ”Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice”, Titlul I – ”Dispoziții Generale”(art.365-368), Titlul II – Statutul Funcționarilor Publici, Cap. V, Secțiunea II (art. 430, 432-434, 437-441, 443-449) şi Titlul III - Personalul Contractual Din Autorităţile Şi Instituţiile Publice (art. 538 – 541), PARTEA VII ”Răspunderea administrativă”, Titlul I – ”DISPOZIȚII GENERALE” (art. 563-567), Titlul II – ”Răspunderea Administrativ-Disciplinară” (art. 568-571)
În vederea participării la examen, persoana interesată va depune la sediul Direcției de Asistență Socială Sibiu, din Mun. Sibiu, Bulevardul Victoriei nr. 1-3, în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, respectiv 01.10.2026 - 07.10.2026, un dosar, care trebuie să cuprindă:
Pentru promovarea pe postul de muncitor calificat I și mediator social principal :
• Cerere de înscriere la examenul de promovare.
• Adeverință eliberată de Serviciul Resurse Umane, Comunicare și Relații cu Publicul în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care promovează.
• Copii ale rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate.
Pentru promovarea pe postul de asistent social specialist:
• Cerere de înscriere la examenul de promovare.
• Adeverință eliberată de Serviciul Resurse Umane, Comunicare și Relații cu Publicul în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care promovează.
• Copii ale rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate.
• Avizul de exercitare a funcției de asistent social, treapta de competență specialist.
Examenul va avea loc la sediul Căminului de Persoane Vârstnice, din Mun. Sibiu, str. George Coșbuc, nr. 20, și constă în susţinerea următoarelor probe :
- proba scrisă în data de 15.10.2026, ora 09:00.
- proba interviu în data de 19.10.2026, ora 09:00.