Știri și anunțuri

Anunt concurs Consilier, clasa I - grad profesional superior

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU
DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
organizează concurs de recrutare pentru ocuparea 
unei funcții publice de execuţie vacante (perioadă nedeterminată) din cadrul direcţiei:

 

Consilier, clasa I - grad profesional superior din cadrul Compartimentului Control Intern Managerial, din subordinea Serviciului Resurse Umane, Comunicare și Relații cu Publicul

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Condiţiile de participare specifice sunt:

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniu de studiu: Ştiinţe juridice (Ramura de știință), Ştiinţe administrative (Ramura de știință), Ştiinţe economice (Ramura de știință),
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 7 ani,
- cunoştinţe operare pe calculator - nivel mediu.


Bibliografie și tematică

1. Constituţia României, republicată, cu tematica Constituţia României, republicată.
2. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare , republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu tematica Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
3. Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare cu tematica Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi,republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
4. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare - partea I, titlul I şi titlul II ale părţii a II- a, titlul I al părţii a IV- a, titlul I şi II ale părţii a VI-a, cu tematica partea I (Dispoziţii generale), titlul I (Guvernul) şi titlul II (Administraţia publică centrală de specialitate) ale părţii a II- a, titlul I (Prefectul şi subprefectul) al părţii a IV- a, titlul I (Dispoziţii generale) şi II (Statutul funcţionarilor publici ) ale părţii a VI- a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
5. Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare cu tematica reglementări privind Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.
6. Legea- Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica Legea- Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu tematica reglementări privind Legea-Cadru nr. 153/2017 integral.
7. Ordinul Secretariatului General al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu tematica integral.
8. O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioarecu tematica integral.
9. Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, cu tematica reglementari privind Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale.


Atribuțiile principale ale funcției publice de execuție de consilier superior

- Răspunde de implementarea și dezvoltarea sistemului de control intern managerial la nivelul Direcției de Asistență Socială Sibiu, în conformitate cu prevederile legale;
- Răspunde de întocmirea programului anual de dezvoltare a sistemului de control intern managerial (SCIM) și supunerea spre avizare/aprobare Comisiei de monitorizare și directorului executiv DAS;
- Organiează ședințele Comisiei de monitorizare, răspunde de toate documentele comisiei;
- Consiliază structurile DAS privind elaborarea /actualizarea procedurilor operaționale/de sistem;
- Asigură o comunicare eficientă între Comisia de monitorizare și structurile DAS;
- Monitorizează dispozițiile Comisiei și ale directorului executiv;
- Elaborează situațiile centralizatoare și raportările periodice privind stadiul implementării sistemului de control intern managerial;
- Elaborează proiectul raportului asupra sistemului de control intern managerial pe care îl supune spre aprobare directorului executiv al Direcției de Asistență Socială Sibiu;
- Colaborează cu Compartimentul Control intern managerial, integritate și managementul calității din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu și răspunde la toate solicitările acestora și anual transmite raportul conducătorului DAS prevăzut în Anexa nr. 4 și anexelor subsecvente, respectiv: Anexa nr. 4.1. - Chestionarul de autoevaluare a stadiului de implementare a standardelor de control intern managerial din Ordinul 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare; Anexa nr. 4.2. - Situația sintetică a rezultatelor autoevaluării; Anexa nr. 4.3. -  Raport asupra sistemului de control intern managerial la data de 31 decembrie 20;
- Organizează procesul de management al riscurilor la nivelul DAS Sibiu;
- Coordonează și supervizează structurile instituției la identificarea, evaluarea și prioritizarea riscurilor care pot afecta atingerea obiectivelor specifice;
- Întocmește/actualizează registrul riscurilor la nivel de instituție, prin agregarea datelor/informațiilor cuprinse în registrele riscurilor la nivelul tuturor structurilor instituției;
- Monitorizează procedurile existente pentru toate structurile DAS și răspunde de actualizarea acestora conform modificărilor legislative specifice.


Concursul de recrutare se va desfăşura după următorul calendar

- proba suplimentară eliminatorie de testare a competențelor pe calculator, Smart Lab, Piața Mică nr.22, în data de 26.08.2025 ora 09:00
- proba scrisă, sediu DAS-B-dul Victoriei, nr. 1-3, în data de 26.08.2025, ora 12:00, 
- interviul în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise, doar de către candidații care au obținut minimum 50 puncte la proba scrisă.


Pentru înscriere la concurs candidații vor depune în termen de 20 zile de la data afișării anunțului (repectiv 18.07.2025 - 06.08.2025), în format electronic pe adresa de e-mail: resurse.das@sibiu.ro sau la sediul Direcţiei de Asistență Socială din Sibiu, B-dul Victoriei, nr. 1-3, Serviciul Resurse Umane, comunicare şi relaţii cu publicul, de luni până joi de la ora 8:00 la ora 15:00, iar vineri de la ora 8:00 la ora 12:00, următoarele documente:
 

1. formularul de înscriere tip (vezi formular);
2. curriculum vitae, modelul european (Descărcare model CV);
3. copia actului de identitate;
4. copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;
5. Copiile diplomelor de studii, certificatelor şi ale altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări.
6. Copia carnetului de muncă și după caz, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice
7. Copia adeverinței care atesta starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecție de către medicul de familie al candidatului, și a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii, valabil potrivit prevederilor legale.
8. Cazierul judiciar.
9. certificatul de integritate comportamentală;
10. Declaraţia pe proprie răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia.
11. Declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare..

 

Documentele solicitate vor fi prezentate și în original, urmând ca, după verificarea conformităţii copiei, originalul  să se restituie.

Relaţii se pot obţine la sediul Direcţiei de Asistență Socială Sibiu, Bd.Victoriei, nr.1-3 și la nr. de tel. 0799812576, persoană de contact Mircea Nica, consilier Serviciu Resurse Umane.
 

Sibiu, Bulevardul Victoriei 1-3, judeţul Sibiu
Programul cu publicul:
Luni – Joi - orele 8:00-15:00
Vineri – orele 8:00-12:00
© 2022-2025 DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU, Toate drepturile rezervate