Știri, anunțuri și evenimente

Activitate de prevenire desfășurată în cadrul Programului Național „Siguranța Minorilor”

În data de 08 august 2025, reprezentanți din cadrul Direcției de Asistență Socială Sibiu (Serviciul Protecția Copilului și a Familiei și Compartimentul Ajutor de Incluziune) au participat la sesiunea de informare și prevenire a criminalității desfășurată în cadrul Programului Național „Siguranța Minorilor”, alături de doamna Agent Șef de Poliție Marian Otilia din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Întâlnirea a avut loc la Centrul Social Gușterița, situat în municipiul Sibiu, str. Podului, nr 47A și au participat un număr de 17 adulți și 32 copii care locuiesc în comunitatea Gușterița, aflați în evidența Direcției de Asistență Socială Sibiu.

Discuțiile purtate cu copiii au vizat informarea și consilierea cu privire la:
  • adoptarea unui comportament civilizat atât în mediul familial cât și în comunitate,
  • importanța frecventării cursurilor școlare și evitarea oricăror forme de violență,
  • riscurile la care pot fi expuși în mediul online,
  • siguranța copiilor pe drumurile publice,
  • influența anturajului în luarea deciziilor.
Părinții au fost consiliați cu privire la:
  • timpul petrecut de copii în fața ecranelor și protejarea acestora în mediul online prin supraveghere și limitare,
  • tipurile de violență (fizică, verbală, sexuală, cibernetică, economică, socială, psihologică, spirituală) și recunoașterea acestora,
  • importanța colaborării cu unitățile școlare,
  • adoptarea unui comportament civilizat în familie și comunitate,
  • importanța practicării unui sport de către copii.
Considerăm că această colaborare poate aduce schimbări pozitive în viața celor care au nevoie de sprijin.
 Pentru cei care doresc să sprijine familiile și copiii aflați în nevoie, se pot adresa consilierilor din cadrul Serviciului Protecția Copilului și a Familiei, la numerele de telefon: 0799-812 574 sau 0722-108 662, de luni până joi între orele 08.00 –15.00 și vineri între 08.00 -13.00 sau la sediul din mun. Sibiu, B-dul. Victoriei nr.1-3.

Album foto

Sibiu, Bulevardul Victoriei 1-3, judeţul Sibiu
Programul cu publicul:
Luni – Joi - orele 8:00-15:00
Vineri – orele 8:00-12:00
© 2022-2025 DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU, Toate drepturile rezervate